Antreprenoriatul social, profesie și implicare – lecție de inspirație pentru studenții UAV



Antreprenoriatul social, profesie și implicare – lecție de inspirație pentru studenții UAV

LOCALE  |    Miercuri, 02 Aprilie, 2025  postat de: Alexandru  comentarii


Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, împreună cu Societatea Antreprenorială Studențească a UAV, au organizat un eveniment dedicat antreprenoriatului social, menit să inspire și să îndrume studenții spre implicare activă și responsabilă în comunitate.

Sub titlul „Antreprenoriatul social – profesie și implicare”, evenimentul i-a adus în fața studenților pe trei invitați speciali: Oana Pârvulescu, directorul Direcției de Asistență Socială Arad, Căldăraș Valentin, fondatorul Asociației „Împreună suntem mai buni” din Lipova, și Horvath Alin, președintele Asociației „Educație prin mișcare”. Aceștia au împărtășit din experiențele lor concrete în domeniul social și au oferit exemple clare despre cum pasiunea pentru sprijinirea semenilor se poate transforma într-o carieră sau într-un proiect cu impact comunitar.

Evenimentul a fost coordonat de prof. univ. dr. Mihaela Gavrilă Ardelean, care a subliniat faptul că: „Cei prezenți au înțeles că pasiunea lor pentru ajutorarea semenilor poate trece dincolo de voluntariat și poate deveni profesie sau le poate dezvolta competențele antreprenoriale necesare creării și dezvoltării unei organizații neguvernamentale.”

Au participat cadre didactice ale FSEPAS, studenți ai programului de studiu Asistență Socială, precum și reprezentanți ai conducerii facultății – prof. univ. dr. Alina Roman, decanul FSEPAS, și lect. univ. dr. Radu Blaga, președintele Societății Antreprenoriale Studențești.

Evenimentul a avut un impact pozitiv, oferindu-le studenților nu doar exemple de bune practici, ci și motivația necesară pentru a-și transforma valorile și dorința de implicare în inițiative concrete. A fost o întâlnire între idealuri și realitate, între vis și acțiune, între educație și vocație.




COMENTARII




GALERIE FOTO




ALTE STIRI SIMILARE





Energie, muzică și emoție la Balul Bobocilor UAV 2025

  Sambata, 20 Decembrie, 2025 10:23 Energie, muzică și emoție la Balul Bobocilor UAV 2025



Business, inspirație și dialog

  Joi, 27 Noiembrie, 2025 13:49 Business, inspirație și dialog



Rolul Inteligenței Artificiale în educație

  Marti, 11 Noiembrie, 2025 15:04 Rolul Inteligenței Artificiale în educație







Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica Cookies si Politica de Confidentialitate.